Casă de poveste cu doar 3 000 de lire sterline!
Simon Dale, un temerar tânăr de 32 de ani din Marea Britanie, a demonstrat că poate oferi familiei lui un adevărat basm, după ce a construit o casă asemănătoare Hobbiţilor din Lord of the Rings.
"Ideea cea Mare este ca Suntem Toti Unul.
Ideea cea Mare este ca exista doar Un Dumnezeu - si ca acestui Dumnezeu nu-i pasa daca esti catolic sau protestant, evreu sau musulman, indian sau mormon, sau daca nu ai nici un fel de religie.
Ideea cea Mare este ca tot ce avem de facut este sa ne iubim unii pe altii - si, in lumea noastra, toate celelalte vor avea grija de ele insele, din vointa noastra de a actiona cu afectiune unii cu ceilalti.
Ideea cea Mare este ca nici unul dintre noi nu este mai bun decat altul.
Ideea cea Mare este ca toate resursele naturale ale Pamantului apartin tuturor oamenilor lumii - si asta nu are nimic de-a face cu terenul pe care, in care sau sub care se afla localizate resursele.
Ideea cea Mare este ca nimeni nu "detine" cu adevarat nimic, cu atat mai putin pe altul - sau chiar bucati din planeta care este casa speciei noastre.
Ideea cea Mare este ca libertatea este esenta Vietii, nu ceva ce dobandesti sau ce-ti poate fi dat, ci Ceea Ce Esti - si orice efort de a-i limita exprimarea este un efort de a limita Viata Insasi, pe care sufletul o va re-crea la fiecare nivel, pana ce sufletul, care ESTE libertate, este exprimat pe deplin, in fiecare clipa.
Ideea cea Mare este ca bucuria este starea naturala a fiintei noastre si ca bucuria este intotdeauna exprimata cel mai deplin si cel mai rapid, prin daruirea ei."
Neale Donald Walsch - "Dumnezeul de maine"
Virează 2% din impozitul pe venit pentru a susţine proiectul social "Aripi pentru viitor". Ajută-ne să ajutăm la rândul nostru.
| Ma Feb 07 @05:00 - 08:00 Focsani: Grup de studiu Conversatii cu Dumnezeu |
| Mi Feb 08 @06:00 - 07:30 Timisoara: Grup de studiu Conversatii cu Dumnezeu |
| Mi Feb 08 @06:30 - 09:00 Cluj: Grup de studiu Conversatii cu Dumnezeu |
Simon Dale, un temerar tânăr de 32 de ani din Marea Britanie, a demonstrat că poate oferi familiei lui un adevărat basm, după ce a construit o casă asemănătoare Hobbiţilor din Lord of the Rings.
Ultima actualizare în Sâmbătă, 04 Februarie 2012 10:49
Ceva istoric urmeaza sa se intample! Neale Donald Walsch va scoate la licitatie copii ale manuscriselor
Ultima actualizare în Vineri, 03 Februarie 2012 19:22
“Dumnezeu NU vrea nimic, deoarece El este Viata , deci are si este TOT ce si-ar dori.
Noi toti suntem UNA cu Dumnezeu.
Dumnezeu: “Vrerea mea pentru voi este vrerea voastra pentru voi”.
Ultima actualizare în Miercuri, 01 Februarie 2012 10:09
Primesc mesaje întotdeauna cu răspunsul de care am nevoie. Cu fiecare mesaj primit, realizez cât de mult mă iubeşte creatorul meu şi câtă bucurie, fericire şi armonie aduce în sufletul, casa şi viaţa mea această dovadă de iubire.
Cristina Manea, Bucureşti