Despre nasterea unei stele...si continuarea

Da, uneori este epuizant si pentru mine. Noptile cind dorm continuu sunt doar acelea cind sunt plecata in deplasare de serviciu, si atunci somnul este atit de profund incit ma trezesc dimineata pe aceeasi parte pe care am adormit, cu o jumatate de fata mototolita iremediabil pina spre orele prinzului.. Dar numai bine ce ma bucur citeva clipe de noul statut de `om liber`, ca deja incep sa rinduiesc treburile de peste zi in asa fel incit sa ajungem cit mai repede acasa. Inconstient, bineinteles, pentru ca daca as sta pret de-o clipa sa gindesc (cum am si facut-o uneori), cu siguranta mi-as spune `heei, bucura-te de clipele astea, mergi la cumparaturi, plimba-te, fa orice lucru simplu pe care acasa nu ti-l permiti..`. Am facut si-asa, intr-adevar. Si am trait acele momente asa cum au venit, fara sa pastrez in coltul mintii nici un gind `rezidual`. A fost frumos si cind s-o mai incetini ritmul, o sa va transmit parfumul teilor de pe bulevardul Stefan cel Mare din Chisinau sau aroma vinului de Purcari.. Este un alt registru de sentimente decit dragostea de mama, intr-adevar, desi toate curg din aceeasi esenta de frumos si uimire in fata vietii. INSA, ceea ce as vrea sa subliniez –si raportez asta strict la prezentul meu, totusi parca nimic nu se compara cu o tavaleala prin iarba cu Briana si cateii, sau un joc de-a cucu-bau pe dupa copacii din gradina. Si nimic nu mi se pare mai amuzant decit sa stau in sezlong si s-o privesc pe fetita cum duce munca de lamurire cu pisica sa manince un gogosar sau cum calareste ciinele si el nu doar ca nu se supara ba o si linge pe mina.. Ce sa fac, asta e.. Unii prieteni incearca sa ma puna pe drumul `cel bun`, zicind ca-s genul de `chicken mom`, insa eu un lucru il stiu sigur: copiii de virsta mica (asta putind sa se prelungeasca pina spre 8-9-10 ani) au nevoie de atasamentul total al parintilor, ei de la noi isi iau energia care-I dezvolta frumos si echilibrat. Sunt sigura ca o persoana cu clarvedere ar observa realmente un suvoi de energie continua trecind de la parinte la copil (si mai ales de la mama -la virste foarte mici, sau in cazul de single mom, ca la mine), asa ca nu-I deloc de mirare ca ne simtim uneori terminati. Acu` depinde foarte mult si de cita energie are nevoie copilul, dar si de disponibilitatea spirituala si sentimentala a parintelui.
Am invatat sa functionez la relanti cind sunt obosita, si-atunci ii ofer libertate deplina fetitei. Pentru ca tac mormint, ea nu mai asteapta de la mine initiative si jocuri ci incepe sa exploreze singurica mediul inconjurator. Asa ca-i bine sa fim si obositi! Ca altfel am fi mai tot timpul tentati sa–I supraveghem, sa-I alintam.. Nu stiu cit te-a ajutat, Cata, vorbaria mea, pt ca eu am un obicei prost, plec dintr-un punct al discutiei si ajung in cu totul altul, dar referitor strict la ce intrebasesi tu, eu cred ca fiecare avem ritmul nostru de adaptare la nou –pt ca despre asta este vorba, de fapt.
O completare: si acum, dupa mai bine de 3 ani de experienta, am uneori momente cind ma simt depasita de situatie si-atunci ma `dau la fund`, nu interactionez prea mult cu cei din jur, nu vorbesc, nu mess, nu familie, doar strictul necesar –iar fetitei nici nu-I necesar sa-I explic ce si cum, ca ea oricum simte si ma lasa-n legea mea.. doar constiinta mea de `chicken mom` ma indeamna sa ma tot ridic din cind in cind s-o vad pe unde e.. Si chiar si cu rutina mincarii si-a gatitului zilnic am gasit o solutie salvatoare pentru momentele de randament minim. Profit de faptul ca ea este innebunita dupa fructe si legume si mai inlocuiesc o masa cu ce gasim prin gradina, morcovi, ardei grasi, ridiche, rosii sau… pastai verzi, crude (nu-nteleg cum de le rontaie cu atita placere..). La inceput ma mustra constiinta, ma gindeam ca ii va fi foame imediat dar nu e asa, isi face o burtica la fel de mare ca de la orice alta mincare, cu exceptia ca are mult mai mult de mestecat.. Si a treia recomandare, mai degreveaza-te din sarcini, macar periodic. Chiar daca noi, mamele, avem senzatia ca doar noi avem cel mai bine grija de puii nostrii si de casa, face tare bine la psihic sa fim ajutati de cineva. E cu totul altceva cind iti vezi gradinuta in regula si curat in casa, iar tu doar trebuie sa dai mincare la copil. Macar din cind in cind, repet. In felul asta, rutina asta zilnica se va transforma relativ repede in distractie si joaca cu cea mica, pentru ca nu te mai simti depasita de treburile care niciodata nu se mai termina.. Mai pe scurt, INVATA sa lenevesti, e musai necesar o data la un timp! Va pup pe toti, o zi faina.