Din departele ce mi-i prieten,
Natura o iubesc…. şi împart cu liniştea
Splendoarea întîlnirii-n vorbe de duh,
Căci, sufletul mi-l umple…doar cu creaţia,

Gîndurile mele dragi romantici,
Străbat natale ulicioare, jocuri de copii cu zmei
şi Feţi Frumoşi
Arcul şi sabia luptătorilor străbuni
Locul lăsat nouă, prin roşul pămîntului,
Lăsat în durere…..căci relele vin mereu
Pentru-o fărîmă de acapareală.

Ajuns pribeag, şi far' de ţintă…
Prin haina faimă alogenă…..
Apusul ţi-e ciumă şi nu-ţi lăsa bradul ori apa
Să zburde-n ale ei maluri de vise,
La uşi închise şi străine venită-I să-ţi spui durerea
Cînd ţara mumă e cotropită
Azi şi-n conştiinţă,
Şi nu vrei să ridici toiagul, lovitura-timp
Să li-o dai….
Însă, din demult relele se-aduna şi semnul Getic
La ei ajunge, făr’ de-ntîrziere.