Acest site foloseste cookie-uri. Daca navigati pe acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.

contact@humanitysteam.ro
Scris de  Neale Donald Walsch

lotussoareRazboaiele sunt create pe planeta voastra pentru ca cineva are ceea ce altcineva doreste. Exista un mod cu adevarat posibil de a elimina razboiul - si toate experientele de neliniste si lipsa de pace.

Dar aceasta este o solutie spirituala. Intreaga viata este spirituala si, de aceea, toate problemele vietii se bazeaza pe ceva spiritual si se rezolva in mod spiritual.

Singura pace din lume care dureaza este Pacea Interioara. Pacea lumii este o treaba personala. Nu este nevoie de o schimbare de imprejurari, ci de o schimbare de constienta.

Cand descoperiti pacea in interiorul vostru, gasiti ca nu va mai trebuie nimic  din exterior.  Aceasta inseamna  , pur si simplu, ca nu mai aveti nevoie de lucruri care apartin lumii exterioare.  

“A nu avea nici o nevoie “ este o mare libertate.

In primul rand te elibereaza de frica: frica cum ca exista ceva ceea ce tu nu vei avea; frica cum ca exista ceva ce ai si ai putea pierde; si frica cum ca , fara un anumit lucru, nu ai fi fericit.

In al doilea rand, “a nu avea nici o nevoie”  te elibereaza de manie. Mania inseamna frica declarata. Cand nu exista nimic de care sa-ti fie frica, nu exista nimic care sa te faca manios.

Voi nu sunteti maniosi cand nu obtineti ceea ce doriti, pentru ca a dori a fost pur si simplu o preferina, nu o necesitate. De aceea nu aveti nici o frica legata de posibilitatea de a nu obtine. Deci, nu exista nici manie.
Voi nu sunteti maniosi cand ii vedeti pe altii facand ceea ce voi nu vreti ca ei sa faca , deoarece nu aveti nevoie ca ei sa faca sau sa nu faca ceva in mod deosebit. . Deci, nu exista nici manie.

Nu sunteti maniosi cand cineva nu este amabil, deoarece nu aveti nevoie ca ei sa fie amabili. Nu simtiti manie cand cineva nu este iubitor, pentru ca nu aveti nevoie ca ei sa va iubeasca. Nu simtiti manie cand cineva este crud sau jigneste sau incearca sa va faca un rau, pentru ca nu aveti nevoie ca ei sa se comporte in nici un alt fel si va este foarte clar ca nu vi se poate face nici un rau. Nu simtiti manie nici in cazul in care cineva incearca sa va ia viata, pentru ca nu va este frica de moarte.

Cand frica va este luata, orice altceva va poate fi luat si nu veti fi maniosi. In sinea voastra stiti, in mod intuitiv, ca tot ceea ce ati creat poate fi creat iarasi si iarasi sau – ceea ce e mult mai important – ca nu conteaza.

Cand iti gasesti pacea Interioara, nici o prezenta sau absenta a unei persoane, loc sau lucru, a unei conditii, circumstante sau situatii, nu poate fi creatorul starii voastre de spirit sau cauza experientei voastre ca fiinte.
Aceasta nu inseamna ca voi respingeti tot ceea ce tine de trup. Voi traiti experienta de a fi pe deplin in trupul  vostru, cat si deliciile acestuia, asa cum n-ati mai trait-o niciodata inainte. Dar implicarea voastra in ceea ce tine de trup va fi voluntara, nu obligatorie. Veti trai senzatii trupesti , deoarece alegeti sa o faceti si nu pentru ca vi se cere sa o faceti pentru a va simti fericiti sau a va justifica tristetea.

Aceasta schimbare simpla – a cauta si a gasi Pacea Interioara – ar putea, daca ar fi traita de fiecare in parte, sa termine cu toate razboaiele , sa elimine conflictul , sa previna nedreptatea si sa duca lumea la pace vesnica. Nu exista alte formule necesare sau posibile.

Adevar iti spun Eu tie: exista perfectiune in orice. Straduieste-te sa vezi perfectiunea. Aceasta este schimbarea de constienta despre care am vorbit. Sa nu ai nevoie de nimic. Sa iubesti totul. Sa alegi numai ce se iveste.

“Nu va fie frica , pentru ca Eu sunt cu voi.”
Aveti, deci ,credinta, pentru ca Eu sunt pastorul vostru. In clipele grele, Eu voi fi mangaierea voastra.
Nimic nu va va lipsi. La loc cu pasune va voi salaslui, si va voi conduce la apa odihnei. Va voi povatui pe caile dreptatii, pentru Numele Meu. E sigur ca bunatatea si mila va vor urma in toate zilele vietii voastre si voi veti locui in casa Mea si – in inima Mea – intru lungime de zile.

 

fragment din " Conversatii cu Dumnezeu" de Neale Donald Walsch- vol. II, carte publicata de Editura For You

 

postat de Eugenia Berdan

(0 voturi)
Ultima modificare Joi, 10 Martie 2016 20:03

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Sponsor principal

Articole pe categorii

Articole noi