Acest site foloseste cookie-uri. Daca navigati pe acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.

contact@humanitysteam.ro
Deciziile...
26 Mar
Publicat în Perspective

Deciziile...

Dacă ați citit și înteles Legile Universului veți întelege și că acțiunile noastre produc diferite rezultate. Aceasta deoarece orice acțiune reprezintă o cauza pe care noi o punem în mișcare. Efectele acțiunii noastre se construiesc pe baza evenimentelor trecute, care ne vor determina sa ne orientam si sa mergem într-o anumita direcție. Fiecare direcție conduce către o destinație ultimă, care este destinul nostru, încununarea vieții noastre. De aceea, pentru a ne transforma viața este esențial modul în care ne automonitorizăm acțiunile. Cu cat acțiunile realizate de noi sunt voluntare, conștiente și au o orientare bine determinată cu atat mai mult vom avea un control mai mare asupra acțiunilor noastre și implicit asupra destinului vieții noastre.


   Toate transformările vieții noastre încep cu o decizie.
În momentul in care noi luam o decizie noi trasam deja drumul destinului nostru. Deseori deciziile pe care le luam chiar acum ne vor determina modul în care ne vom simți maine, precum și ceea ce va deveni viața noastra în viitor. Benjamin Disraelis afirma: „Omul nu este o creatura a circumstanțelor, ci circumstanțele sunt creațiile omului.”
     Este destul de ușor să adoptăm comportamente și atitudini care să determine niște rezultate sub dorințele noastre. Aceasta mai ales dacă nu ne vom stabili un standard ridicat în legătură cu ceea ce noi acceptam în viața noastră.
     Luarea unei decizii corecte este necesar să fie întotdeauna în concordanță cu dorințele noastre și cu speranțele pe care noi le avem de la viață. Adoptarea unei astfel de decizii ne poate transforma întreaga viață, căci ea ne va conferi orientarea acțiunilor noastre, a drumului pe care dorim să îl alegem.


      Cu siguranță, ne putem transforma viața chiar în momentul în care luăm o decizie conștientă. Există trei decizii fundamentale care ne determină în ultima instanță întreaga viață:
– deciziile referitoare la lucrurile care ne preocupă;
– deciziile asupra lucrurilor care au într-adevăr importanță pentru noi;
– deciziile cu privire la ceea ce vom face pentru a putea genera rezultatele pe care le dorim.
      Întotdeauna deciziile noastre determină atat conjuncturile majore în care ne aflăm, cat și diverse acțiuni necesare în îndeplinirea scopurilor propuse. Întotdeauna deciziile fundamentale cu privire la scopurile pe care le avem sunt urmate de decizii cu privire la modul în care noi acționăm pentru îndeplinirea scopurilor. Întotdeauna noi decidem, chiar și în ceea ce privește atitudinea noastră față de insucces. De exemplu putem decide să nu ne lăsăm niciodată descurajați de insuccesele vieții. În aceasta direcție, Thomas Edison spunea: „Eu nu sunt descurajat niciodată, deoarece fiecare încercare greșită prin care am trecut este un alt pas înainte.”


Pașii care ne vor ajuta să trecem prin procesele pe care viața le presupune sunt:
1) Reamintirea cat mai des a faptului că deciziile noastre pot avea o forță foarte mare în a ne transforma întreaga viață.
2) Conștientizarea faptului că cel mai greu pas realizat în demersul de a obține ceva este acela de a lua o decizie înțeleaptă.
3) Asumarea deciziilor. Este bine să evităm pe cat posibil ezitarea sau amînarea în ceea ce privește luarea deciziilor.
4) Să învățăm mereu din deciziile noastre sau, mai bine spus, din rezultatele obținute în urma deciziilor luate.
5) Să ne păstram fermi în deciziile luate, dar în același timp să fim flexibili dacă este necesar.Alegeți cum să fie viața voastră…                                                                                     

       Radu Grigore Drăgan
  

Ce nu înțelegem noi despre Dumnezeu
23 Mar

Ce nu înțelegem noi despre Dumnezeu

"S-ar putea sa fie ceva ce nu intelegem pe deplin despre Dumnezeu, intelegere care ar putea schimba totul?
Suntem astazi la un nou punct de cotitura? Am ajuns din nou la intersecția în care teologia se întâlnește cu cosmologia, cu sociologia, cu patologia ?
Chiar acum noi inca traim imbratisand Teologia Separarii. Care are un mod de a-l privi pe Dumnezeu separat de noi, care insista ca ‘noi suntem aici’ si Dumnezeu este ‘acolo’.
Problema cu Teologia de Separare este ca ea produce o Cosmologie a Separarii. Aceasta inseamna un mod de a privi viata ca si cum totul este separat de orice altceva.
Iar o Cosmologie a Separarii produce o Psihologie a Separarii. Acesta este punctul de vedere psihologic care spune ca eu sunt aici si tu esti acolo.
Si o Psihologie a Separarii produce o Sociologie a Separarii. Adica exista o modalitate de socializare cu celălalt ce încurajează întreaga societate umană de a acționa ca entități separate, care deservesc interesele lor separate proprii .
Si o Sociologie a Separarii produce o Patologie a Separarii. Adica aceste comportamente patologice de auto - distrugere , în mod individual și colectiv in care ne implicam și producerea de suferință , conflicte , violență prin propriile noastre mâini , după cum reiese peste tot pe planeta noastră, azi si de-a lungul istoriei umane .
Numai atunci când Teologia de Separare se înlocuiește cu Teologia Unitatii , patologia noastră va fi vindecata . Suntem diferiti de Dumnezeu, dar nu separat de Dumnezeu ,asa cum degetele sunt diferențiate dar nu sunt separate de mâna ta .
Noi trebuie ca să ajungem la înțelegerea că tot ceea ce inseamna Viata suntem Unul . Acesta este primul pas . Este un punct de pornire . Acesta este începutul sfârșitului de cum stau lucrurile acum . Acesta este începutul unei noi creații , al unui nou mâine . Acesta este noua poveste culturala a umanității .
Unitatea nu este o caracteristică a vieții .
Viața este o caracteristică a Unimii . Aceasta este ceea ce nu am inteles despre existența noastră pe Pământ , înțelegere care ar schimba totul .
Viața este expresia de Unitatii . Dumnezeu este expresia Vieții însăși . Dumnezeu și Viața sunt Una . Noi suntem o parte a Vietii . Nu putem sta în afara de ea . Prin urmare, noi suntem o parte a lui Dumnezeu . Este un cerc .
Si nu poate fi rupt ."
- Neale Donald Walsch, prelegere din anul 2014

Oglinda   fumurie
26 Mar
Publicat în Despre unime

Oglinda fumurie

Cu trei mii de ani în urmă, exista un om la fel ca noi toti care trăia în apropierea unui oraș înconjurat de munti. Omul a studiat pentru a deveni doctor, dar nu era complet de acord cu ceea ce învăţa. În inima sa simţea că trebuie să existe ceva mai mult decât era scris în acele cărţi.
Intr-o zi, când a adormit într-o peșteră, el a visat că si-a văzut propriul corp adormit. A ieșit din peșteră în noaptea cu lună nouă. Cerul era senin, iar el putea vedea milioane de stele. Apoi ceva s-a petrecut în interiorul său, ceva care i-a transformat viaţa pentru totdeauna. El și-a privit mâinile, și-a simțit corpul, iar apoi și-a auzit propria voce spunând: " Sunt făcut din lumină; sunt făcut din stele". A privit din nou la stele și a realizat că nu stelele sunt cele care creează lumină, ci lumina creează stelele.

" Totul este făcut din lumină; eu sunt făcut din stele, a spus el, și spaţiul dintre ele nu este gol ". Și a știut că tot ceea ce există este o fiinţă vie, iar lumina este mesagerul vieţii, deoarece este vie și contine în ea toate informațiile.
Apoi a conștientizat că și el era făcut din stele, deși nu părea una cu acele stele.
" Sunt în stele și între ele" a gândit el.
Atunci, el s-a numit tonal, iar lumina dintre stele nagual, și a știut că tot ceea ce creează armonia și spaţiul dintre cele două este Viaţa sau Intenţia.
Fără Viaţă, tonal-ul și nagual-ul nu ar putea exista. Viaţa este forţa Absolutului, a Supremului, a celui care a creat totul.
 Iată deci ce a descoperit el: totul in existenta este o manifestare a fiintei vii pe care o numim Dumnezeu.
Totul este Dumnezeu.
Și a ajuns la concluzia că perceptia umana este doar lumina ce percepe lumina.

El a văzut că material este o oglinda – totul este o oglinda care reflecta lumina si creeaza imaginile acelei lumini – dand nastere lumii iluziei, Visul, care seamănă cu un fum ce nu ne permite să vedem cine suntem cu adevărat.
 "Noi, cei adevărati, suntem iubire pură, lumină pură" , a spus el.
Această realizare i-a transformat viaţa. Dintr-o dată, el a știut cine este cu adevărat, s-a uitat în jur la ceilalți oameni și la restul naturii și a rămas uimit de ce a văzut.
 El s-a regăsit pe el însuși în tot ceea ce există - în fiecare fiinţă umană, în fiecare animal, în fiecare pom, în apă, în ploaie, în nori, în pământ.
Și a văzut că viata amestecă tonal-ul cu nagual-ul în diferite moduri pentru a crea miriade de manifestări ale Vieţii .
În acele câteva momente el a înţeles totul. Era foarte emotionat și inima sa era plină de pace. Cu greu putea să aștepte pentru a le spune și prietenilor săi ceea ce descoperise. Dar cum ar fi putut explica toate acestea în cuvinte?

A încercat să le spună ce a descoperit și celorlalti, dar ei nu-l puteau înţelege.
Ei puteau vedea doar că se transformase, că din vocea și din ochii săi radia ceva extraordinar.
Au observat că el nu mai judeca pe nimeni și nimic. El devenise altfel.
Putea înţelege pe oricine foarte bine, dar nimeni nu-l putea înţelege pe el.
Ei credeau că este o încarnare a lui Dumnezeu, dar el zâmbea când auzea acestea și apoi spunea:
 " Este adevărat. Eu sunt Dumnezeu. Dar și voi sunteti Dumnezeu. Suntem la fel, voi și cu mine. Suntem imagini ale luminii. Suntem una cu Dumnezeu". Dar nici așa oamenii nu-l înţelegeau.
El a descoperit că el era oglindă pentru restul persoanelor, o oglindă în care el se putea vedea pe sine.
" Oricine este o oglindă" , a spus el. El s-a văzut în ceilalţi, dar nimeni nu l-a văzut pe el.

Și astfel a conștientizat că toată lumea visa, dar fără a fi conștientă de acest lucru, fără a ști cine sunt ei cu adevărat.
Ei nu-l puteau vedea pe el în ei înșiși deoarece exista un perete de ceaţă sau de fum între oglinzi. Și peretele de ceaţă era creat de interpretarea imaginilor luminii - Visul oamenilor.
Apoi, a știut că va uita curând tot ce învățase.
Dorind să-și amintească de-a pururi viziunea pe care a avut-o, s-a decis să-si spună Oglinda Fumurie, astfel încât întotdeauna să știe că materia este o oglindă, iar fumul este cel care ne împiedică să știm cine suntem cu adevărat.
 El a spus: " Sunt o Oglindă Fumurie, deoarece mă văd pe mine în fiecare dintre voi, dar nu ne recunoaștem unul pe celălalt din cauza fumului dintre noi. Acel fum este Visul, iar oglinda ești tu visătorul".

                                     OGLINDA  FUMURIE  de Don Miguel Ruiz

Cugetări despre viață. Echilibrul dintre "A FI" și "A AVEA"
24 Mar
Publicat în Perspective

Cugetări despre viață. Echilibrul dintre "A FI" și "A AVEA"

Ce ne-a făcut pe noi, oamenii atât de bogați sufletește? Cine a inventat acest verb "a avea" ca o asumare a ceea ce suntem?
Din pricina cărui fapt suntem confuzi în fața "averilor morale" pe care le adăpostim? Simplu. E ca un schimb pe care viața îl face cu noi. Un schimb de emoții, sentimente și oameni pe care îi întâlnim în drumul nostru. E prima formă de iubire, o împlinire inițială aș putea să spun, pe care oamenii o înțeleg aproape în totalitate. În celelalte iubiri suntem mai stângaci. Căci în această relație a omului cu propria viață nu există garanții emoționale. Căci tot acest parcurs al omului este dependent de faptul depășirii condiției umane. Căci a primi emoții e un pas către iubirea de sine. M-am întrebat de multe ori ce este, în esență VIAȚA.
M-am întrebat ce "misiuni" au oamenii pe pământ. M-am întrebat de ce tindem spre concepția "îmi aparțin" ori "mă am". Pentru că, știți voi, dragii mei, această acțiune de a deține ceva, de "a avea" nu satisface nevoile emoționale pe care noi le avem. În timp ce, a fi tu cu tine, tu în lumea ta, oferă omului siguranță și încredere.

"Eu sunt!" Nu cred că există propoziție mai frumoasă decât aceasta. Surprinde esența firii umane, parcă spunând totul despre un om. E învăluită în mister și conduce spre meditație. Și ne oprim o clipă. Ne admirăm în oglindă și ne bucurăm de ceea ce vedem. Noi SUNTEM/EXISTĂM și cred că acesta este cel mai mare Miracol al lui Dumnezeu! Și ce poate avea un om? Ce poate să fie un om?
Ne avem, dar e un soi de iluzie. Nedrept, aș spune: noi, oamenii avem doar inimi care pompează sânge. Nu ne avem cu totul, căci nu stăpânim fiecare particulă a trupului nostru. Dar ne suntem "averi" preschimbate în oameni. Ne suntem "averi" aflate în căutarea iubirii de incipit, iubirea propriei vieți.
Suntem și aceasta aparține realității. De ce? Un om poate să fie...atât. În adevărul nostru, nu avem altceva decât propriul sine. Putem doar să fim. În relația "a fi"-"a avea", nu așteptăm reciproca. Nu suntem pentru a avea ?i nu avem pentru a fi. Așadar, opriți-vă o clipă din ceea ce faceți și priviți cerul.

Gândiți-vă!
Văzduhul s-ar putea numi văzduh fără norii pufoși? Norii ar putea să devină embleme ale aerului fără spectacolul cerului? Ei bine, cam despre asta e viața. Noi nu cerem pentru a primi. Noi cerem pentru a putea să oferim. Noi cerem, pentru că acolo unde există reciprocitate, există și iubire.

                                                                 Anastasia Bretan

Sponsor principal

Articole pe categorii

Articole noi