pixabay.com
Asumarea umbrei
Tipărire

Asumarea umbrei

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Pe vremea cand eram copil, nu ma placeam foarte tare. De fapt, erau momente cand  detestam faptul ca sunt eu. Ma credeam singura persoana din lume atat de incapabila de a-mi face prieteni si atat de ridicularizata de catre grupul de baieti in care cautam, cu disperare - si uneori fara rezultat - sa intru.

Lucrurile nu s-au schimbat foarte mult nici cand m-am maturizat. Credeam ca viata mea o sa ia un curs nou. M-am mutat chiar intr-un oras nou, unde nu ma cunostea nimeni, unde nimeni nu stia nimic despre tendintele mele din copilarie de a ma lauda foarte tare, ca o compensare a faptului ca nu aveam respect fata de mine insumi. Sau  despre obiceiul meu de a “intra cu impetuozitate”, umpland camera cu prezenta mea – in asa masura incat ceilalti simteau ca nu mai au spatiu in care sa se desfasoare.

Ei bine, am descoperit ca mutatul dintr-un loc in altul nu m-a ajutat cu nimic. M-am luat pe mine insumi cu mine. Apoi, intr-o zi ma aflam intr-un lacas de desavarsire a evolutiei spirituale si am fost prezentat angajatilor din departamentul unde urma sa lucrez. Administratoarea cladirii a spus ceva ce nu voi uita niciodata:

“Tot ceea ce voi numiti defecte ale voastre, tot ceea ce nu va place la voi insiva, sunt cele mai mari calitati pe care le aveti. Ele sunt, pur si simplu, supra-amplificate. Ati dat volumul prea tare, asta-i tot. Dati putin mai incet. In curand, voi – si toti ceilalti – va veti vedea slabiciunile ca fiind punctele voastre tari, aspectele negative ca fiind pozitive. Ele vor deveni instrumente minunate, gata sa actioneze in favoarea voastra, mai degraba decat impotriva voastra. Tot ceea ce aveti de facut este sa invatati sa apelati la aceste trasaturi de personalitate, in cantitati care sunt potrivite momentului. Apreciati cat de mult e necesar din minunatele voastre calitati si nu dati mai mult decat atat.”

Nu mai auzisem niciodata asemenea punct de vedere, dar stiam instinctiv ca era adevarat. Laudarosenia mea nu era altceva decat incredere in sine mult prea amplificata. Nimic altceva decat spontaneitate si gandire pozitiva supra-amplificate.Iar intrarea mea impetuoasa era doar calitatea mea de conducator, dexteritatea mea verbala si dorinta mea de a merge pana la capat – toate trei exprimate mult prea zgomotos.  

Mi-am dat seama ca toate aceste aspecte ale fiintei mele erau calitati pentru care fusesem uneori laudat.

In acel moment, cand m-am uitat la “latura de umbra” si am vazut clar de ce altii au numit uneori toate acestea drept comportamente “negative”, am vazut si darul care se afla in fiecare dintre ele. Tot ceea ce aveam de facut era sa folosesc  aceste comportamente in mod diferit. Sa nu le reprim ci sa mi le asum.

Am ajuns sa inteleg ce mare importanta are sa-mi traiesc viata fiind in intregimea fiintei mele. Adica sa-mi dau voie ca sa observ mai intai si apoi sa pun la un loc – intr-un intreg grandios – toate aspectele lui cine sunt – atat acelea pe care eu si altii le-am numit “pozitive” , cat si acelea pe care eu si altii le-am numit “negative”.  Cu ajutorul acestui proces m-am imprietenit, in sfarsit, cu mine insumi.

Cred in a trai o viata de totala limpezime. Aceasta  inseamna  transparenta deplina. Nimic nu este ascuns, nimic nu este negat. Nici macar acea parte din mine insumi la care n-am vrut sa ma uit – si cu atat mai putin sa o recunosc.

Transparenta este cheia catre autenticitate si autenticitatea este usa catre Sinele Adevarat, unde veti gasi bucuria vesnica, pace interioara si un loc extrem de vast de iubire de sine; in sfarsit veti gasi locul in care sa-i iubiti fara conditii pe ceilalti.

Cititi aceasta carte cu grija si faceti exercitiile. Va indemn sa o faceti. Experienta acestei carti va va schimba viata si veti incepe , cu adevarat, sa schimbati Lumea.

 

Sursa : Cuvant inainte la cartea “Partea intunecata a cautatorilor de lumina” de Debbie Ford, autor Neale Donald Walsch