Pixabay.com
inviere
Tipărire

Moartea, o greseala pe care atat de multi o fac astazi

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Într-o dimineata de martie, devreme, ne-am dus in incaperea din templu, ca de obicei, si l-am gasit pe batran intins pe pat, ca si cum ar fi dormit. Cineva din grupul nostru s-a apropiat si si-a pus mana pe bratul lui ca sa-l trezeasca, dar s-a tras inapoi exclamand:

- Nu respira, cred ca este mort.

Ne-am strans in jurul patului si eram atat de absorbiti de propriile noastre ganduri in fata mortii, incat nu am auzit cand a intrat cineva. Am fost treziti din reveria noastra de o voce spunand:

- Buna dimineata!

Ne-am intors spre usa si l-am vazut pe Emil. Il stiam la o mie de mile departare, si aparitia lui neasteptata ne-a surprins. Inainte sa ne fi revenit, deja inaintase spre noi si ne strangea mainile. Dupa o clipa, Emil merse spre patul pe care zacea batranul. Punand mana pe capul lui, spuse:

- Avem aici un frate drag care a plecat de pe acest pamant, dar fara sa fi reusit sa-si finalizeze lucrarea printre noi. Asa cum spunea unul dintre poetii vostri: Si-a infasurat mantia in jurul sau si s-a intins ca sa viseze frumos. Cu alte cuvinte, voi l-ati declarat mort. Primul vostru gand este sa gasiti un antreprenor de pompe funebre si un sicriu, si sa pregatiti o groapa in care sa ascundeti partea lui muritoare pentru timpul cat se descompune.

Dragi prieteni, ganditi-va atent o clipa. Cui ii vorbea Isus cand spunea: Tata, iti multumesc pentru ca M-ai auzit? El nu vorbea eului exterior - ego-ul, coaja. El recunostea si preamarea Eul Interior, Cel Infinit, Cel care Aude Tot, Cunoaste Tot, Vede Tot, Marele si Puternicul Dumnezeu Atotprezent. Nu intelegeti in ce directie priveau ochii lui Isus pe cand se afla in fata mormantului lui Lazar? Oare, ca voi, a privit El in mormant ca sa vada un Lazar mort si in descompunere? Pe cand viziunea voastra era a celui mort, El si-a mentinut viziunea asupra Viului, singurul nascut din Dumnezeu. Viziunea lui era fixata asupra vietii neschimbatoare, eterne, omniprezente, si acea viata transcende totul. Acum, mentinand ferm viziunea voastra asupra realitatii mereu prezente a lui Dumnezeu, putem vedea lucrarea Sa indeplinita.

Aici se afla un frate drag care niciodata nu s-a increzut in intregime in Dumnezeu, ci in parte s-a bazat pe puterea sa proprie, pana cand a ajuns la un nivel la care a cedat, facand greseala pe care atat de multi o fac astazi, greseala pe care o vedeti ca moarte. Acest drag suflet nu a fost capabil sa renunte la orice indoiala si teama, si astfel s-a bazat pe propriile sale puteri, nefiind capabil sa-si incheie, inainte de orice, lucrarea. Daca l-am lasa asa, corpul lui s-ar descompune si el ar fi trimis din nou sa-si finalizeze sarcina materiala care trebuia incheiata. De fapt, el a ajuns atat de aproape de indeplinirea ei, incat il putem ajuta s-o finalizeze, si simtim asta ca pe un mare privilegiu al nostru.

Va intrebati daca poate fi readus la o constienta deplina. Da, poate, si la fel pot toti ceilalti care au plecat asemenea lui. Desi el a plecat, dupa cum vedeti, noi, care am impartit cu el o parte din viata lui, il putem ajuta si el va fi capabil sa inteleaga rapid, astfel incat sa-si poata lua corpul cu sine. Nu este nevoie sa lasam corpul prada asa-zisei morti si descompuneri, chiar daca, aparent, cineva a facut aceasta mare greseala de a muri.

Aici vorbitorul s-a oprit si, pentru o clipa, paru sa fie cufundat intr-o meditatie profunda. Intr-un timp foarte scurt, patru dintre prietenii nostri din sat intrara in camera. S-au strans aproape unii de altii pentru cateva momente, ca si cum ar fi gandit profund. Apoi doi dintre ei si-au intins mainile si ne-au facut semn sa ne alaturam lor. Ne-am apropiat de ei, si doi dintre ei si-au intins bratele in jurul a cate doi din grupul nostru, iar noi, in schimb, am intins bratele unul in jurul celuilalt, pana cand am inchis cercul. Cercul inconjura patul pe care era intins corpul celui plecat. Cum stateam acolo fara nici o vorba, intr-o clipa lumina din camera a devenit mai intensa. Ne-am intors si, la cativa pasi, in camera, se aflau Isus si Pilat. Au venit si ni s-au alaturat.

S-a facut iarasi o liniste adanca. Atunci Isus a pasit spre pat si, ridicand ambele maini, spuse:

- Dragii mei, vreti sa pasiti alaturi de mine, pentru o clipa, prin valea mortii? Nu este un loc interzis, asa cum ganditi. Daca veti traversa-o doar, cum am facut noi, si o veti vedea din cealalta parte, veti intelege ca este doar ceea ce au facut din ea gandurile voastre. Acolo este viata, aceeasi viata care e aici.

Pentru un moment, El ramase cu bratele intinse.

- Drag prieten si frate, esti cu noi si suntem cu tine, si toti suntem cu Dumnezeu. Sublima puritate, pace si armonie Divina cuprinde, imbratiseaza si imbogateste totul. Aceasta perfectiune se manifesta acum atat de viu in tine, dragul nostru, incat poti sa te trezesti si sa fii primit de Tatal tau. Drag frate, vezi si stii ca nu esti doar praf si tarana, ci esti Viata, viata Pura, viata Infinita. Corpul tau nu trebuie lasat prada descompunerii, mortii. Acum percepi slava Regatului din care ai venit. Acum poti sa te trezesti si sa mergi la Tatal tau, si sa rasune urarea: Toata slava, toata slava noului nascut, Domnul inaltat, Christ printre oameni!

Draga cititorule, cuvintele sunt prea sarace pentru muritorul care ar incerca sa descrie frumusetea si puritatea luminii care a umplut camera si, in timp ce corpul se trezea, lumina parea sa penetreze fiecare lucru, astfel ca nimic nu arunca vreo umbra, nici macar corpul prietenului nostru sau propriile noastre corpuri. Peretii parura sa se departeze si sa devina transparenti, pana cand ni se parea ca privim in spatiul infinit. Stralucirea acestui tablou nu poate fi descrisa. Atunci am stiut ca, in loc sa stam in prezenta mortii, ne gaseam in prezenta vietii Eterne, viata negrait de mareata, niciodata stingandu-se, ci continuand in eternitate.

Ce-am fi putut face noi, muritorii, decat sa stam si sa privim? În cele cateva momente de inaltare, fusesem purtati departe, dincolo de orice imaginatie a noastra despre ceruri si despre frumusetea tuturor lucrurilor. Nu era un vis, ci totul era real, asa cum realul poate depasi orice vis. Am avut privilegiul sa vedem prin si dincolo de umbra.

Frumusetea si pacea acelei scene, si marea incredere pe care deja o aveam in prietenii nostri, ne-au condus cu totul peste punctul in care faceam vreo diferenta intre viata si moarte. Totusi, pe undeva a fost limpede ca fiecare trebuia sa urce inaltimile prin sine insusi, inainte ca frumusetea sa poata fi zarita.

Prietenul nostru, pe care-l vedeam inviat din morti fara nici o urma de batranete, se intoarse spre tovarasii sai si, de indata, incepu sa vorbeasca. Iata cuvintele lui, asa cum statea in fata prietenilor nostri. Ele imi par ca gravate in aur pe o tablita pe care o am mereu in fata ochilor. Vocea i-a rasunat cu o maretie pe care nu o pot exprima. Nu era nici un pic de afectare, doar o nota clara, profunda, de sinceritate si putere. El spuse:

- Dragii mei, nu puteti sti bucuria, pacea, marea fericire pe care mi le-ati dat trezindu-ma astfel. Cu o clipa in urma, totul era intunecat; stateam asa, temandu-ma sa merg mai departe, si totusi nu ma puteam intoarce. Singurul mod in care imi pot explica asta este ca paream cufundat intr-o bezna adanca, din care m-am trezit brusc si acum sunt iarasi cu voi.

Aici chipul lui deveni atat de radios de bucurie, incat nu era nici un dubiu asupra sinceritatii sale. Apoi se intoarse spre noi si spuse:

- Dragii mei, cat de incantat sunt de tovarasia voastra! Nu veti sti bucuria pe care o am ca ne-am dat mainile; marea bucurie pe care am trait-o vazand, cunoscand si simtind sinceritatea cu care ati acceptat, dragii mei colaboratori, aceste lucruri pe care acum le pot numi divine. Daca ati putea vedea acum prin ochii mei, ati cunoaste fericirea pe care o traiesc. Cea mai mare bucurie dintre toate este de a sti atat de clar ca fiecare dintre voi se va ridica si va cunoaste, exact asa cum eu m-am trezit si stiu. Veti cunoaste aceasta bucurie numai cand veti trai ce traiesc eu. Pot spune ca e bine ca am trait o viata intreaga ca sa fiu capabil sa ma bucur de o asemenea clipa. Apoi sa ma gandesc ca pot vedea toata eternitatea dezvaluindu-se. Va mirati dacava spun ca ochii mei sunt aproape orbiti si ca sunt uluit de revelatie? Va mira marea mea dorinta de a va dezvalui aceasta viziune, si nu numai voua, ci oricarui frate si sora din intreg universul lui Dumnezeu? Frati dragi, daca v-as putea intinde o mana miraculoasa si v-as putea aduce in locul unde ma aflu, bucuria mea ar fi infinit sporita atunci. Am inteles ca nu trebuie sa fac asta. Mi s-a aratat ca voi, voi insiva, trebuie sa intindeti aceasta mana miraculoasa, si cand o veti fi intins, veti gasi mana lui Dumnezeu, gata sa o stranga pe a voastra. Veti putea merge si vorbi cu El, si Dumnezeu va va binecuvanta vesnic, asa cum binecuvanteaza totul. Cea mai mare bucurie din toate este ca toti sunt bineveniti; mi s-a aratat ca nu conteaza casta, crezul sau religia.

Într-o clipa, el disparu din fata noastra, parandu-ni-se ca se topise. Fusese o viziune eterata? Toti tovarasii mei au conchis ca nu, caci doi dintre ei ii stransesera mana. Il las pe cititor sa decida. Apoi, unul dintre prietenii nostri din sat se intoarse spre noi si spuse:

- Stiu ca va indoiti, dar veti intelege ca acest lucru nu a fost deloc doar regizat in beneficiul vostru. Este doar una din urgentele vietii noastre si, cand apare o urgenta, suntem capabili sa ii facem fata. Acest frate drag nu fusese capabil, prin propriile sale puteri, sa treaca de cumpana, cum ii spuneti voi. De fapt, asa cum ati vazut, el ne parasise. Sufletul lasase in urma lui corpul, si cineva atat de iluminat poate fi ajutat in momentul crucial, astfel incat sufletul sa revina si corpul sa-si finalizeze perfectionarea; apoi, corpul poate fi luat cu sine. Acest frate a dorit prea mult sa treaca dincolo, si isi parasise corpul atunci cand nu mai avea decat cativa pasi, cum s-a vazut, ca sa treaca de cumpana si sa-si atinga desavarsirea. Ajutorul pe care i l-am oferit a fost marele nostru privilegiu.

Ne-am retras bratele, incet, si am ramas, timp de un minut intreg, in liniste totala. Cineva din grupul nostru rupse tacerea cu cuvintele:

- Domnul si Dumnezeul meu!

Sursa: Viata si Învataturile Maestrilor din Extremul Orient, Baird T. Spalding