• Până nu demult, eram convinsă că în viaţa trebuie să te apropii de perfecţiune. Munceam să fiu bună, pozitivă, să mă dezvolt continuu, să adaug în vocabularul meu cuvinte frumoase. Până aici nimic neobişnuit, ai să-mi spui. Poate!

      Suntem învăţaţi să ne purtăm frumos în societate, să ne adresăm cu respect oamenilor din jurul nostru, să mulţumim formal, să ne lăsăm la urmă şi să-i punem pe primul loc pe ceilalţi. Şi de aici şi până la a te departa complet de tine, e doar un pas. Şi groapa se adânceşte tot mai tare şi tu nu mai întelegi nimic. Şi vine un moment în care te revolţi şi toata bunătatea ta e înlocuită de răutate, invidia ia locul generozităţii, lumina se transformă în întuneric.

      Momentul revoltei tale, este momentul în care umbra ta vrea să  iasă la suprafaţă, să o cunoşţi şi să o accepţi în viaţa ta. Până nu vei accepta că eşti şi bine şi rău, şi alb şi negru, şi iubire şi ură, ai să trăieşti în minciună şi ai să cunoşti doar nefericirea.

      “Cine priveşte mai întâi în oglinda apei, vede mai întâi propria-i imagine. Cine se îndreaptă spre sine însuşi, riscă să se întâlnească cu sine însuşi. Oglinda nu linguşeşte, ea il reflectă cu fidelitate pe cel care se uită în ea, acel chip pe care nu-l arătăm niciodată lumii, pentru că îl ascundem cu ajutorul persoanei – masca noastra de actori. Oglinda însă se află dincolo de mască şi arată adevaratul chip.”

    • Humanity's Team este o miscare spirituala al carui scop este sa comunice si sa implementeze credinta ca noi toti suntem UNA, una cu Dumnezeu si una cu viata.

      Miscarea a luat fiinta in 2003 in SUA si este fondata de Steve Farell si Neale Donald Walsch, autorul best-seller-ului “Conversatii cu Dumnezeu” . Fara indoiala o "miscare mondiala pentru drepturile civile ale sufletului", Humanity’s Team a devenit o comunitate spirituala cu milioane de aderenti din mai mult de 90 de tari de pe 6 continente. Website-ul oficial se poate vizita la www.humanitysteam.org

      Humanity's Team propune o Noua Spiritualitate care largeste si incorporeaza prezentele credinte ale umanitatii despre Dumnezeu si viata, astfel incat aceasta ar putea schimba modul in care traim unii cu altii, aducand in consecinta pace si armonie pe planeta noastra.

      Comunitatea romaneasca a Humanity's Team a luat fiinta in 2007, in urma workshopului cu Neale Donald Walsch de la Chisinau, cand cei 50 de romani prezenti au fost invitati sa faca primul pas catre promovarea Noi Spiritualitati: “Daca nu Noi, Cine? Daca nu Acum, Cand?”

      In aprilie 2010, Humanity's Team a inaintat catre ONU o petitie semnata de peste 50000 de oameni din intreaga lume in care se solicita proclamarea zilei de 24 octombrie ca fiind ziua internationala a Unimii. La acea data, 3270 de romani semnasera petitia ceea ce a situat Romania pe primul loc in clasamentul tarilor semnatare. Clasamentul a fost realizat in functie de numarul de semnaturi raportat la numarul de locuitori ai tarii. De atunci Humanity's Team sarbatoreste ziua internationala a Unimii in fiecare an pe 24 octombrie.

      In decembrie 2010, comunitatea spirituala a Humanity's Team Romania a creat asociatia non-profit Echipa Omenirii (CIF 27890300, inregistrata in Registrul Asociatiilor si Fundatiilor cu nr. 188/20.12.2010), prin intermediul careia se vor dezvolta proiecte concrete de implicare sociala activa in sprijinul sufletelor de langa noi, fie pentru evolutie spirituala, fie pentru sustinere materiala si intr-ajutorare, in proiecte de sustinerea mediului, de unitate si pace, de promovare a valorilor umane, de promovare a educatiei pentru schimbare si sanatate, sustinerea bunastarii sociale si a drepturilor si libertatilor omului.

      Misiune, credinte, valori

      Schimbarea poate interveni cand devenim constienti de adevarul ca Noi Toti suntem UNA si ne traim vietile ca demonstratii al acestui adevar si nu in negarea lui. De aceea miscarea noastra s-a numit “Miscarea drepturilor civile ale sufletului”.

      Humanity's Team vede un adevar vindecator in cine suntem – un adevar care ne vindeca pe noi, relatiile noastre, comunitatile noastre si lumea noastra. Vedem ca suntem cu totii parte a unei esente pe care unii o numesc Dumnezeu iar altii Univers si ca aceasta esenta este sacra, divina, iubitoare, plina de compasiune, creativa si eterna.

      Aceasta nu este o idee noua. Profetii, mesagerii, sfintii si vizionarii au transmis acest mesaj inca de la incepul timpurilor. Este mentionat in Veda Indiei, in Noul si Vechiul Testament, in multe alte texte sacre, precum si in materiale contemporane ale Noii Spiritualitati. Unimea este de asemenea o ipoteza a fizicii cuatice si a multor fizicieni care spun ca viata este un tot unificat cu dimensiuni multiple, fiecare completandu-l pe celalalt.

      Suntem cu Totii Una este ideea care cu adevarat schimba totul. Cand il regasim pe Dumnezeu si Sinele unul in celalalt, nu putem decat sa ingrijim, iubim si sprijinim aproapele. Cand imbratisam si dam sens Unimii noastre, in mod natural ne pasa de cel de langa noi, loc sau lucru. Dumnezeu si Sinele sunt in tot ce ne inconjoara, astfel incat nimic nu ramane pe afara.

      Valorile Humanity's Team sunt:
      Unime;
      Respect;
      Diversitate;
      Responsabilitate;
      Comunitate.

      Misiune

      Humanity's Team este o miscare globala a oamenilor de rand ce imbratiseaza unimea cu respect profund pentru diversitatea culturala si cu responsabilitate pentru toate formele de viata. Ne dedicam ridicarii constiintei printr-o viata traita cu scop, fiind o prezenta iubitoare si servind prin model autentic. Ca Activisti Spirituali, suntem uniti in pasiunea noastra de a trezi societatea la unime adunandu-ne intr-o comunitate de fiinte vesele, iubitoare, pasnice si armonioase. Folosind in mod constient cei “5 Pasi pentru Pace” si implicandu-ne in actiuni locale si globale, ne asumam responsabilitatea de a schimba fata umanitatii intr-o generatie.

    • voluntariat

      Humanity's Team este o comunitate si miscare spirituala internationala creata de voluntari, ce exista in foarte multe tari din intreaga lume. Printre valorile de baza si credintele ce cladesc Humanity's Team se gaseste si responsabilitatea noastra fata de celalalt, fata de planeta si viata in general. Humanity's Team sustine voluntariatul si invita membrii sai sa adere prin ce mijloace pot la ridicarea nivelului de constiinta al planetei fiind un exemplu viu, ce actioneaza in mod constient catre bunastarea globala a tuturor membrilor familiei umane.

    • Afacere constienta

      Un nou standard pentru afaceri în secolul XXI

      Ca o comunitate globală de lideri de afaceri, ne angajăm să dezvoltăm conștientizarea și abilitățile necesare pentru a ne dezvolta în mod conștient organizațiile în conformitate cu aceste principii:

      1. Noi suntem una cu umanitatea și toată viața. Afacerile și toate instituțiile comunității umane sunt părți integrante ale unei singure realități - corelate, interconectate și interdependente.

      2. În conformitate cu această realitate, scopul afacerii este de a spori prosperitatea economică, contribuind în același timp la un mediu sănătos și îmbunătățind bunăstarea oamenilor.

      3. Afacerea trebuie să treacă dincolo de sustenabilitate și filozofia "nu face rău" pentru a restabili integritatea auto-reînnoită a Pământului.

      4. Afacerile trebuie să funcționeze cu transparență economică, socială și ecologică.

      5. Afacerea trebuie să se comporte ca un membru pozitiv și proactiv al comunităților locale și globale în care operează.

      6. Afacerea care recunoaște , onorează și sărbătorește natura esențială interconectată a tuturor ființelor umane și a întregii vieți maximizează potențialul uman și contribuie la crearea unei lumi care să funcționeze pentru toți.

      7. Când este aliniată la Unime, Afacerea este cel mai puternic motor de pe Pământ pentru a crea prosperitate și dezvoltare pentru toți.

    • transformarea interioara
      Motivele nefericirii sau fericirii, cerului sau iadului le poți purta în tine. Orice ți se întâmplă, se întâmplă din cauza ta. Cauzele externe sunt secundare, cauzele interne sunt primare. Până nu înțelegeți acest lucru, transformarea interioară este imposibilă. Dacă cauza este afară, atunci veți fi pentru totdeauna în robie pentru că nu puteți schimba cauzele exterioare. Dacă faceți o schimbare, vor urma milioane. Motivele sunt înăuntru, afară sunt doar scuze.
    • Până nu demult, eram convinsă că în viaţa trebuie să te apropii de perfecţiune. Munceam să fiu bună, pozitivă, să mă dezvolt continuu, să adaug în vocabularul meu cuvinte frumoase. Până aici nimic neobişnuit, ai să-mi spui. Poate!

      Suntem învăţaţi să ne purtăm frumos în societate, să ne adresăm cu respect oamenilor din jurul nostru, să mulţumim formal, să ne lăsăm la urmă şi să-i punem pe primul loc pe ceilalţi. Şi de aici şi până la a te departa complet de tine, e doar un pas. Şi groapa se adânceşte tot mai tare şi tu nu mai întelegi nimic. Şi vine un moment în care te revolţi şi toata bunătatea ta e înlocuită de răutate, invidia ia locul generozităţii, lumina se transformă în întuneric.