Într-o zi, un călugăr se plimba prin împrejurimile mânăstirii, când a auzit o pasăre cântând.
Vrăjit, a continuat să o asculte. I se părea că nu mai auzise niciodată o pasăre cântând.
Când ciripitul păsării a încetat, el s-a întors la mânăstire şi a constatat, spre uimirea lui, că ceilalţi îl priveau ca pe un străin. Nici el nu-i mai recunoştea.
Abia după câteva zile şi-au dat cu toţii seama cine era. Se pare că omul nostru se întorsese la mânăstire după câteva secole. Întrucât a ascultat cu toată fiinţa lui, timpul s-a oprit pentru el şi călugărul a trecut în eternitate.
Rugăciunea devine perfectă numai atunci când timpul dispare.
Senzaţia de a fi în afara timpului nu apare decât prin claritatea percepţiei
Percepţia nu devine clară decât când scapam de prejudecăţi şi iese în afara conceptelor de câştig şi de pierdere.
Atunci se produce miracolul, iar inima se umple de uimire.
Sursa: Rugaciunea broastei, autor Anthony de Mello
